Javoronok- 17 ore mai tarziu :)

Publié le par Mirandolina

Javoronok... cica asa sunt eu. O pasare care nu se schimba, un fel de nemuritoare.
"O pasare hâtra"
Dupa aceea, am cautat si am gasit. Inseamna ciocârlie. Imaginarul oamenilor acestora e facut din comparatii cu plante, animale...

Coucou, me revoila.
Adica m-am intors dupa 2x Bucuresti-Buzau, si 2x Buzau-Bucuresti plus un pranz langa piata Romana si niste plimbari prin Bucuresti intre timp, adica vreo 500 km, facuti in interval de 17 ore (intre 8.45 azi dimineata, pe 15 iulie, si cam 2 dimineata acum, cand pentru mine e tot azi, dar de fapt e 16 iulie). N-am mai avut zile asa de lungi din campanie. Aaaa, cu exceptia suitei 3-4-5 iulie  Si 500 de km in Romania sunt pe putin cat 1000 in Franta. Da, de drumuri si de obiceiurile soferilor vorbesc.

Mi-a placut ca am revazut oameni dragi.

Nu mi-a placut ca, poate din oboseala, (aseara am dansat pana la ora 2 dimineata), m-am lasat furata de peisaj, la propriu. Ma uitam la un superb apus, seara. Numai ca ma uitam la apus in timp ce conduceam.
Adica, inainte de al doilea drum Bucuresti-Buzau, dus intors, am avut niste drumuri prin Bucuresti, Romana, Alba Iulia, autostrada Bucuresti-Pitesti.
Si plecand de acolo, trebuia sa intru pe autostrada, ca sa ma intorc spre Bucuresti. Am intors capul spre directia Pitesti, ca sa ma asigur ca pot intra pe autostrada. Am vazut ca e ok, era doar un camion, destul de departe cat sa pot intra. Insa... m-a furat peisajul. Cred ca din oboseala, pentru ca niciodata nu am facut asta, nici cand eram incepator, daramite dupa atatia ani si atatea sute de mii de km. Intorcand capul spre Pitesti sa ma asigur, am dat peste privelistea unui superb apus. In mod normal, cand te asiguri, privirea e rapida, cateva secunde, si revii cu privirea la directia de mers. Dar eu am ramas in admiratia apusului. Cu aceasta minunata ocazie am ratat observarea unei borduri (inalta rau), pe care am luat-o razant si care a cauzat un pic mai tarziu o "problemuta" la cauciuc. Trebuia sa ne fi vazut, doua femei, incercand sa schimbam roata. (dupa ce ca portbagajul meu era plin de chestii-inclusiv scaun de pescuit, desi nu pescuiesc, palarii, lopata de zapada, sandale, tone de produse pentru masina si multe, multe alte chestii).
Noroc ca s-a oprit un baiat, biciclist, sa ne ajute. Nu cred ca ne-am fi descurcat. Nu ca si procedeu (e simplu!), dar ca si forta de a desuruba chestiile respective. Asta era inainte de a doua calatorie Bucuresti-Buzau dus intors. Pe care am facut-o fara rezerva. Dar na, nu pot fi atat de ghinionista, plus ca soarele apusese deja, ce sa ma mai distraga?  Poate doar doua-trei sms-uri :) (ditamai simtul umorului negru pe mine astazi :)) )

p.s. incepe sa ma enerveze o chestie. Printre viata cu sete, printre munca de pic, printre drumuri, apuc sa scriu cate ceva. Da' am niste postari pe care le coc de cateva zile si incepe sa ma enerveze ca nu am ragazul sa le formulez... Si daca le-as formula in gand, e ca si cand le-as "antama", e ca si cand le-as dezvirgina. Ele si-ar pierde forta, intaietatea, rostirea.

p.p.s. Intotdeauna m-au fascinat apusurile....


Malul Oceanului Atlantic, candva in 1995-1996.

Publié dans coucou

Commenter cet article