Rasismul ca o ciuma
Postez aici, mai jos, un text care mi-a fost trimis ca si comentariu la postarea mea despre somnul natiunii. Insa, acest comentariu este de fapt o postare in el insusi. Simt nevoia sa il pun in evidenta, in felul acesta, postandu-l ca pe un articol. Sa spunem ca acesta este un guest post. (Multumesc, Flory! te mai astept, cu drag. Stiu ca ai ce spune)
(Postarea care a declansat acest comentariu, aici.)
Sursa fotografii Newsin.
Am ramas cu privirea atintita in gol, holbandu-ma la scrumiera de pe birou, cateva lungi minute, impunandu-mi sa nu am o contra reactie viscerala, sa nu am la randu-mi un gand ticalos care mi-ar purta pasii spre Piata Lahovari, in cautarea prichindeilor rasisti fara sa aibe habar despre ororile rasismului, despre efectele lui devastatoare. mi-as fi putut purta pasii gandului pana acolo, i-as fi putut gasi - poate mai merg inca in spatele tau, cu gandurile lor grave, de mici fiinte in cautarea "it"-ului, al rostului suprem, al acelui it care ne guverneaza si care face din noi fiinte erecte, sapiensi iesiti (vremelnic, as putea adauga) din pestera primordiala, de inceput de lume, din ziua a sasea a creatiei, cea in care, atoateziditorul, dupa ce s-a odihnit, a luat o gramajoara de praf, a tras o flegma asupra-i, a transformat-o in tina, apoi a tras si o suflare meseriasa, din toti bojocii, si a transformat-o in Zidirea Zidirilor, ceva atat de maret, de desavarsit si de pur, incat a facut sa se cutremure universul, abia trezit din amortirea-i eterna.
deci cum pizda masi pardon my french de bitong nenorocit ar pune el manusitele lui alea doua - mici si delicate, cu unghiute colcaind de germs, cu degetele recent maculate de sperma unei erectii rebele careia, mai mult ca sigur, nu-i stie nici rostul si nici sa-i spuna pe numele ei - cum deci ar pune el mana pe o sticla de lichid inflamabil, cum ar fi capabil sa stropeasca un semen, o fiinta asemenea lui, iesita, macar ipotetic, din acelasi bot de tina? ce mecanism psihologic ar aprinde chibritul, care dintre convingerile sale l-ar aprinde si l-ar arunca apoi, aprins, asupra semenului poate murdar, poate galagios, poate needucat dar, nu mai putin semen? asa, si? ce ar face apoi? ce reactie i-ar provoca mirosul de carne prajita? dar urletele de durere? dar groaza din ochi, dar ajutorul care n-ar veni de nicaieri pentru ca nicaieri-ul acela este si el populat de cohorte de it-i, de... mai nene, da nici nu stiu cum sa-i numesc, imi tot storcesc mintea si e greu s-o storcesc pentru ca in apropierea tropicului Capricornului este inca dimineata, abia ce am plimbat cateii si afara e liniste, e pace, e inca una dintre diminetile unei veri eterne, e multiculturalism si oameni de toate culorile, de toate rasele, adunati aici din absolut toate colturile planetei acesteia atat de rabdatoare, de ingaduitoare cu toate ororile, cu toate nemerniciile, cu toate gandurile care...
si nu, eu nu am cum sa am contra reactii viscerale (asa cum nu ai nici tu [- nota blog- adica eu, Mirandolina]), nu le avem nu numai acum, dupa ce am trait multi ani departe de Tarisoara (bleorrrgh), ci nu le-am avut niciodata, deci inca nu e totul pierdut, specia mai poate fi inca salvata. mai poate?! eu nu le pot avea si nu numai la nivel declarativ; nici in cotidian, acolo unde, indiferent ce ar gandi, ar face sau ar spune un copil, eu sunt detinatoarea argumentului suprem, numai eu am voie sa inchid o discutie, sa concluzionez, sa explic ce si cum pe indiferent ce subiect pentru ca eu sunt nu numai adultul care le canalizeaza instinctele catre scopuri nedestructive, eu sunt si educatorul, cel pus la catedra, in fata lor, tocmai cu scopul acesta: sa formeze oameni iar o potentiala reactie viscerala, din partea mea, ar face exact asta: ar motiva o alta sticla cu lichid inflamabil, un alt chibrit aprins...
da, dar sarcina mea este mult usurata de separarea bisericii de Stat, de neexistenta grozaveniei absolut incalificabile pe care am vazut-o de curand, intr-o inregistrare video facuta in curtea unei scoli din Bucuresti, in ziua deschiderii anului scolar 2009 - 2010: copii care isi fac cruce, care "se roaga" nu in intimitatea casei, nu intr-o biserica, in fata unui altar, a unei icoane, ci in plina zi, de fata cu martori, cu multa lume, cu adulti, profesori si parinti si mie nu mi-a venit pur si simplu sa cred, aproape am simtit o durere fizica, am simtit, la modul concret, material, brain washing-ul caruia ii sunt supusi cu o inconstienta criminala.
am sa redau mai jos ceea ce incercam sa spun, cu nu foarte multa vreme in urma (imediat dupa concertul Madonnei, in parcul Izvor), unor oameni care urasc alti oameni, care n-ar ezita sa puna mana pe sticla cu lichid inflamabil si sa scapere chibritul, cu constiinta lucrului implinit temeinic, "cum se cuvine".
nu vi se face uneori frica sa traiti in tara in care, cu nu multa vreme in urma, doi pshihosociopati care au inghesuit in cativa saci de plastic bucatile rezultate din ciopartirea unui cadavru, au fost declarati eroi nationali? nu vi se face frica de revenirea (fie si ipotetic) a timpurilor in care usile caselor si pravaliilor, ale cabinetelor medicale si de avocatura ale unei minoritati religioase, erau insemnate cu o stea a lui David? va mai amintiti (macar pentru o fugara secunda), de sedintele de demascare, de autodemascare si de infierare a dusmanilor "poporului"? va mai amintiti ca erati retinuti abzuziv, fara nici o explicatie, ca erati dusi la militie si batuti pentru vina de a fi fost gasiti pe strazi, noaptea, pentru a fi vorbit prea tare, prea incet sau prea in grup, pentru a fi avut parul prea lung, pantalonii prea evazati sau fustele prea scurte? va mai amintiti fastul grotesc al unor manifestatii publice la care erati dusi cu japca, sub amenintarea pierderii locului de munca? dar stadioanele pe care copiii vostri, nemancati, nebauti apa si nedusi la toaleta cu orele, scandau declaratii de iubire pentru doi oligofreni care nu au fost niciodata capabili sa va iubeasca pe voi sau pe copiii vostri? va mai amintiti "Cu caciulili pa frunte, stam aici de veacuri multe, in curbura Arcului Carpati" - ca si cum doar acolo, in "curbura arcului Carpati" mai exista vreo farama de viata, de civilizatie, ca si cum caciula si opinca fusesera desemnate sa mosteneasca pamantul, aerul si apa, subsolul, cele vazute si nevazute? va mai amintiti (cei care ati fost acolo) tiganii care au fost plasati strategic pe treptele dinspre Min. Agriculturii ale Teatrului National, pe toata perioada Golaniadei? va mai amintiti ca numai pe ei nu-i lua militia, ca au fost lasati sa vanda seminte, cico, guma de mestecat, porumb fiert si floricele, sa faca mizerie fara grija autoritatilor ca ar fi putut "perturba traficul"? dar pe ceilalti tigani, pe cei care impreuna cu noi au stat in genunchi, au aprins lumanari si au sacandat "Jos comunismul", pe ei vi-i mai amintiti? va mai amintiti (daca ati stiut vreodata) de hoardele de mineri si militieni care au violat tiganci, au batut copii de tigani, au intrat peste ei in case si i-au batut cu salbaticie? va mai amintiti ca tiganilor le era interzis accesul in centrul Bucurestiului daca nu erau bisnitari sau informatori ai militiei? va mai amintiti ca toate maturatoarele de strada si toti gunoierii erau tigani? v-ati intrebat vreodata de ce? va mai amintiti banca din fundul clasei, cea in care statea stingher, sub privirile batjocoritoare ale colegilor, "puiul de tigan"? dati-mi voie sa va reimprospatez memoria, sa va povestesc despre Burdujan (nu i-a stiut nimeni, niciodata, numele mic), un copil de tigan, coleg la scoala 186 (alaturi de liceul german din Bucuresti), cu nepoata mea, in clasa a V-a, in 1987. pe mama lu' Burdujan a chemat-o diriginta la scoala pentru ca Burdujan nu prea era cuminte, nu prea avea note bune - altfel era ascultator, nu opunea rezistenta cand nepoata-mea si toti copiii din cartier il trimiteau sa le faca comisioane, sa cumpere paine de la Spicu, din Romana, sau sa le tina rand la coada la alimentara lui Frantz, pe Filimon Sarbu si nici nu protesta cand era eliminat din jocurile lor. l-am vazut de multe ori, cocotat stingher pe gardul de beton al Navromului, la rond. in fata clasei, in fata tuturor copiiilor cu care i-ar fi placut sa se joace, Burdujan a fost calcat in picioare, dat cu capul de pereti, batut cu furie si disperare de o mama prea disperata ea insasi de a fi fost marginalizata, de a fi fost aratata cu degetul, de a fi fost stigmatizata pentru vina de a se fi nascut tiganca. l-a injurat urat si l-a amenintat ca, daca nu invata carte, daca nu ajunge si el "om", mai bine il omoara cu mainile ei, decat sa-l vada si pe el ajuns la matura, pe strada. habar n-am ce s-o fi intamplat cu Burdujan, daca sau nu o fi ajuns si el "om"; dar acum, uitandu-ma la inregistrarea din concert a melodiei "lela pala tute" si vazand manifestarile de simpatie ale participantilor la concert, ma incearca o banuiala sinistra: nepotii celor care desenau mai demult stele ale lui David pe usile evreilor, impreuna cu copiii celor care va incolonau copiii pe stadioane si ale celor care i-au plasat pe tiganii aceia pe treptele de la National, se pregatesc sa deseneze roti pe usile caselor locuite de tigani. apoi... apoi veti urma voi, daca nu sunteti atenti, daca nu intelegeti la timp ca pericolul, si pentru voi si pentru ei, vine din alta parte, din partea unui inamic comun, nu din partea tiganilor.
(Postarea care a declansat acest comentariu, aici.)
Sursa fotografii Newsin.
Am ramas cu privirea atintita in gol, holbandu-ma la scrumiera de pe birou, cateva lungi minute, impunandu-mi sa nu am o contra reactie viscerala, sa nu am la randu-mi un gand ticalos care mi-ar purta pasii spre Piata Lahovari, in cautarea prichindeilor rasisti fara sa aibe habar despre ororile rasismului, despre efectele lui devastatoare. mi-as fi putut purta pasii gandului pana acolo, i-as fi putut gasi - poate mai merg inca in spatele tau, cu gandurile lor grave, de mici fiinte in cautarea "it"-ului, al rostului suprem, al acelui it care ne guverneaza si care face din noi fiinte erecte, sapiensi iesiti (vremelnic, as putea adauga) din pestera primordiala, de inceput de lume, din ziua a sasea a creatiei, cea in care, atoateziditorul, dupa ce s-a odihnit, a luat o gramajoara de praf, a tras o flegma asupra-i, a transformat-o in tina, apoi a tras si o suflare meseriasa, din toti bojocii, si a transformat-o in Zidirea Zidirilor, ceva atat de maret, de desavarsit si de pur, incat a facut sa se cutremure universul, abia trezit din amortirea-i eterna.
deci cum pizda masi pardon my french de bitong nenorocit ar pune el manusitele lui alea doua - mici si delicate, cu unghiute colcaind de germs, cu degetele recent maculate de sperma unei erectii rebele careia, mai mult ca sigur, nu-i stie nici rostul si nici sa-i spuna pe numele ei - cum deci ar pune el mana pe o sticla de lichid inflamabil, cum ar fi capabil sa stropeasca un semen, o fiinta asemenea lui, iesita, macar ipotetic, din acelasi bot de tina? ce mecanism psihologic ar aprinde chibritul, care dintre convingerile sale l-ar aprinde si l-ar arunca apoi, aprins, asupra semenului poate murdar, poate galagios, poate needucat dar, nu mai putin semen? asa, si? ce ar face apoi? ce reactie i-ar provoca mirosul de carne prajita? dar urletele de durere? dar groaza din ochi, dar ajutorul care n-ar veni de nicaieri pentru ca nicaieri-ul acela este si el populat de cohorte de it-i, de... mai nene, da nici nu stiu cum sa-i numesc, imi tot storcesc mintea si e greu s-o storcesc pentru ca in apropierea tropicului Capricornului este inca dimineata, abia ce am plimbat cateii si afara e liniste, e pace, e inca una dintre diminetile unei veri eterne, e multiculturalism si oameni de toate culorile, de toate rasele, adunati aici din absolut toate colturile planetei acesteia atat de rabdatoare, de ingaduitoare cu toate ororile, cu toate nemerniciile, cu toate gandurile care...
si nu, eu nu am cum sa am contra reactii viscerale (asa cum nu ai nici tu [- nota blog- adica eu, Mirandolina]), nu le avem nu numai acum, dupa ce am trait multi ani departe de Tarisoara (bleorrrgh), ci nu le-am avut niciodata, deci inca nu e totul pierdut, specia mai poate fi inca salvata. mai poate?! eu nu le pot avea si nu numai la nivel declarativ; nici in cotidian, acolo unde, indiferent ce ar gandi, ar face sau ar spune un copil, eu sunt detinatoarea argumentului suprem, numai eu am voie sa inchid o discutie, sa concluzionez, sa explic ce si cum pe indiferent ce subiect pentru ca eu sunt nu numai adultul care le canalizeaza instinctele catre scopuri nedestructive, eu sunt si educatorul, cel pus la catedra, in fata lor, tocmai cu scopul acesta: sa formeze oameni iar o potentiala reactie viscerala, din partea mea, ar face exact asta: ar motiva o alta sticla cu lichid inflamabil, un alt chibrit aprins...
da, dar sarcina mea este mult usurata de separarea bisericii de Stat, de neexistenta grozaveniei absolut incalificabile pe care am vazut-o de curand, intr-o inregistrare video facuta in curtea unei scoli din Bucuresti, in ziua deschiderii anului scolar 2009 - 2010: copii care isi fac cruce, care "se roaga" nu in intimitatea casei, nu intr-o biserica, in fata unui altar, a unei icoane, ci in plina zi, de fata cu martori, cu multa lume, cu adulti, profesori si parinti si mie nu mi-a venit pur si simplu sa cred, aproape am simtit o durere fizica, am simtit, la modul concret, material, brain washing-ul caruia ii sunt supusi cu o inconstienta criminala.
am sa redau mai jos ceea ce incercam sa spun, cu nu foarte multa vreme in urma (imediat dupa concertul Madonnei, in parcul Izvor), unor oameni care urasc alti oameni, care n-ar ezita sa puna mana pe sticla cu lichid inflamabil si sa scapere chibritul, cu constiinta lucrului implinit temeinic, "cum se cuvine".
nu vi se face uneori frica sa traiti in tara in care, cu nu multa vreme in urma, doi pshihosociopati care au inghesuit in cativa saci de plastic bucatile rezultate din ciopartirea unui cadavru, au fost declarati eroi nationali? nu vi se face frica de revenirea (fie si ipotetic) a timpurilor in care usile caselor si pravaliilor, ale cabinetelor medicale si de avocatura ale unei minoritati religioase, erau insemnate cu o stea a lui David? va mai amintiti (macar pentru o fugara secunda), de sedintele de demascare, de autodemascare si de infierare a dusmanilor "poporului"? va mai amintiti ca erati retinuti abzuziv, fara nici o explicatie, ca erati dusi la militie si batuti pentru vina de a fi fost gasiti pe strazi, noaptea, pentru a fi vorbit prea tare, prea incet sau prea in grup, pentru a fi avut parul prea lung, pantalonii prea evazati sau fustele prea scurte? va mai amintiti fastul grotesc al unor manifestatii publice la care erati dusi cu japca, sub amenintarea pierderii locului de munca? dar stadioanele pe care copiii vostri, nemancati, nebauti apa si nedusi la toaleta cu orele, scandau declaratii de iubire pentru doi oligofreni care nu au fost niciodata capabili sa va iubeasca pe voi sau pe copiii vostri? va mai amintiti "Cu caciulili pa frunte, stam aici de veacuri multe, in curbura Arcului Carpati" - ca si cum doar acolo, in "curbura arcului Carpati" mai exista vreo farama de viata, de civilizatie, ca si cum caciula si opinca fusesera desemnate sa mosteneasca pamantul, aerul si apa, subsolul, cele vazute si nevazute? va mai amintiti (cei care ati fost acolo) tiganii care au fost plasati strategic pe treptele dinspre Min. Agriculturii ale Teatrului National, pe toata perioada Golaniadei? va mai amintiti ca numai pe ei nu-i lua militia, ca au fost lasati sa vanda seminte, cico, guma de mestecat, porumb fiert si floricele, sa faca mizerie fara grija autoritatilor ca ar fi putut "perturba traficul"? dar pe ceilalti tigani, pe cei care impreuna cu noi au stat in genunchi, au aprins lumanari si au sacandat "Jos comunismul", pe ei vi-i mai amintiti? va mai amintiti (daca ati stiut vreodata) de hoardele de mineri si militieni care au violat tiganci, au batut copii de tigani, au intrat peste ei in case si i-au batut cu salbaticie? va mai amintiti ca tiganilor le era interzis accesul in centrul Bucurestiului daca nu erau bisnitari sau informatori ai militiei? va mai amintiti ca toate maturatoarele de strada si toti gunoierii erau tigani? v-ati intrebat vreodata de ce? va mai amintiti banca din fundul clasei, cea in care statea stingher, sub privirile batjocoritoare ale colegilor, "puiul de tigan"? dati-mi voie sa va reimprospatez memoria, sa va povestesc despre Burdujan (nu i-a stiut nimeni, niciodata, numele mic), un copil de tigan, coleg la scoala 186 (alaturi de liceul german din Bucuresti), cu nepoata mea, in clasa a V-a, in 1987. pe mama lu' Burdujan a chemat-o diriginta la scoala pentru ca Burdujan nu prea era cuminte, nu prea avea note bune - altfel era ascultator, nu opunea rezistenta cand nepoata-mea si toti copiii din cartier il trimiteau sa le faca comisioane, sa cumpere paine de la Spicu, din Romana, sau sa le tina rand la coada la alimentara lui Frantz, pe Filimon Sarbu si nici nu protesta cand era eliminat din jocurile lor. l-am vazut de multe ori, cocotat stingher pe gardul de beton al Navromului, la rond. in fata clasei, in fata tuturor copiiilor cu care i-ar fi placut sa se joace, Burdujan a fost calcat in picioare, dat cu capul de pereti, batut cu furie si disperare de o mama prea disperata ea insasi de a fi fost marginalizata, de a fi fost aratata cu degetul, de a fi fost stigmatizata pentru vina de a se fi nascut tiganca. l-a injurat urat si l-a amenintat ca, daca nu invata carte, daca nu ajunge si el "om", mai bine il omoara cu mainile ei, decat sa-l vada si pe el ajuns la matura, pe strada. habar n-am ce s-o fi intamplat cu Burdujan, daca sau nu o fi ajuns si el "om"; dar acum, uitandu-ma la inregistrarea din concert a melodiei "lela pala tute" si vazand manifestarile de simpatie ale participantilor la concert, ma incearca o banuiala sinistra: nepotii celor care desenau mai demult stele ale lui David pe usile evreilor, impreuna cu copiii celor care va incolonau copiii pe stadioane si ale celor care i-au plasat pe tiganii aceia pe treptele de la National, se pregatesc sa deseneze roti pe usile caselor locuite de tigani. apoi... apoi veti urma voi, daca nu sunteti atenti, daca nu intelegeti la timp ca pericolul, si pentru voi si pentru ei, vine din alta parte, din partea unui inamic comun, nu din partea tiganilor.