Importanta cuvantului

Publié le par Mirandolina

De cateva zile, o persoana care m-a cunoscut de curand observa ca pentru mine, cuvintele sunt foarte importante.
Da, cuvintele sunt importante, mai bine zis inlantuirea de cuvinte care inseamna comunicare. Scrisa sau vorbita.
Nu cuvintele in sine, ci ceea ce ele transmit, felul in care transmit. 
Nu cuvintele, ci notiunile. Lucrurile, sentimentele, schimbarile, starile. 
Nu cuvintele sunt importante, ci ceea ce ele reusesc sa imbrace.
Cuvintele goale, rostite doar pentru ca ele suna intr-un fel (melodios, straniu, dur, intrigant, surprinzator), nu au nici o valoare, sunt mai putin decat zero. Cuvintele nu-mi plac decat atunci cand sunt "pline", umplute de miezul notiunilor.  

Pe de alta parte, vorbeam cu aceeasi persoana ca ele, cuvintele, sunt de fapt o conventie. Ca poate unul spunand "fereastra", intelege altceva decat restul lumii. Si, din cauza asta, "aratandu-mi Dex-ul, nu-mi demonstrezi nimic." Sigur, are dreptate, dus la extrem, are dreptate. Dar fara un minim de conventii comune, nu supravietuim ca sistem social. Printre care, conventia cuvintelor. Altfel, ma pot juca la infinit cu notiunile. Pot sa te innebunesc, ca interlocutor, cu tot felul de fraze absurde, care pentru mine inseamna ceva. Pot sa te fac sa crezi ceva, si sa-ti retez imediat, sadic, crezurile, sa neg ceea ce pari a fi sigur ca ai inteles, hohotindu-ti in fata ca de fapt nu ai priceput nimic.
Deci sigur, prin reducere la absurd, se poate si asa ceva. Acea reducere la absurd din matematica (domeniu ce-mi ramane drag).

Imi plac cuvintele, dar nu ca unui literar. Imi plac cuvintele ca unei indragostite de matematica, ca unei fiinte cu structura logica. A, ca scriu? Nu scriu ca un "uman". Scriu ca un "real".
A, ca scriu? Ca scriu "frumos", dupa cum apreciaza ceilalti? Nu stiu daca scriu "frumos". Stiu ca scriu cum simt. Stiu ca scriu direct. Stiu ca scriu adevarat. Stiu ca scriu, caci altfel nu traiesc. Nu scriu ca un artificiu. Nu scriu ca un trucaj. Nu scriu ca un machiaj. Scriu ca o respiratie. Scriu pentru ca asa traiesc.
Ca scriu pasional? Nu. Scriu cum sunt, pur si simplu. Ca scriu transmitand stari altora? Pai cine nu poate sa le duca, sa nu citeasca, simplu. Schimba canalul, de aia s-a inventat telecomanda!

Publié dans moi

Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :

Commenter cet article

ioan 05/12/2009 16:02


cum iti dai tu seama ca greselile tale ranesc pe cei din jur?


Mirandolina 05/12/2009 16:18


Din reactiile lor.
Din rostite si nerostite.
Tu nu asa iti dai seama?


ioan 05/12/2009 11:58


Salut Gabriela,

Nu e vorba despre Gabriela in ceea ce gandesc si simt eu... e vorba despre mine... cand spune daca vii la MINE cu dictionaru'... vorbesc despre MINE si confruntarea MEA cu structura.

Tu te simti confruntata... Ce din tine te face sa te simti confruntata... Ce din tine te face sa fugi din fata confruntarii?

ps. Imi place sa gresesc... iubesc sa gresesc... foarte interesant este ca adesea oamenii din jurul meu sufera mai mult decat mine... in relatie cu greselile mele, in relatia cu nonconformitatea
mea cu "dex-ul" lor...


Mirandolina 05/12/2009 15:50


:) Ioan, ma stimulezi sa gandesc, si-mi place asta :)

Nu ma simt confruntata, nicidecum. Si chiar daca, imi plac confruntarile, de idei cel putin. Rar intalnesc oameni cu care comunicarea (verbala, si ok, poate scrisa), sa treaca de nivelul
superficial.
Daca scrii ca vin la tine cu dex-ul, inteleg ca spui de TINE. Dar spui si de cel care ar veni cu dex-ul (in eventualitatea ca ar veni). Si observam ca eu n-as veni. La mine asta nu e un argument
(adica dex-ul), imi place sa folosesc argumente "serioase" in discutii.

Dex-urile sfarsesc prin a se alinia intre ele (cele ale persoanei emitatoare a mesajului si ale celor receptoare), sau cei cu dex-uri mult diferite se exclud in mod natural, din cercul
comunicarii respective. Eu cred in ajustari reciproce, pe termen mediu si lung. Sau in renuntari:)

Despre greseli, sunt mai rezervata. Nu cred ca pot spune ca iubesc sa gresesc, pentru ca, asa cum observi si tu, greselile noastre ranesc pe cei din jur, cu voie sau fara de voie.



ioan 04/12/2009 17:37


Salut Gabriela,

Intuiesc ca omul acela, cunostinta ta, are un reflex de a fugi de judecati. N-ai scris corect asta... Nu intelegi nimic, nu esti suficient de bun... sau poate e doar un rest... sau poate e
autentic. Asa isi arata cunstinta ta vulnerabilitatea...

Pe de alta parte in comunicarea pe care o stiu eu, exista o fluenta data de ajustarea din mers a limbajului astfel incat cel cu care comunic sa inteleaga dincolo de cuvinte.

Exista studii in NLP -- pe care nu le pot documenta -- care spun ca 7% din comunicare este cuvant, 55% postura corpului si restul tonul vocii.

Imi aduc aminte odata lucram cu coach-ul meu canadian si-i spuneam ca nu inteleg... cuvintele in engleza... si el imi spune la telefon... Asculta cuvintele, asculta melodia lor, si leaga-te de cum
suna melodia lor...

El e un pianist extraordinar si eu am facut vioara.

Ca si cunostinta ta, eu cred mult in ton si comunicarea ca intreg. Daca vii la mine cu dictionarul e ca si cum altcineva intrerupe pe cineva care face amor... sa-i spuna... hei trebuie sa
zugravim...

am o intrebare si pentru tine. Cum e sa scrii real ca sa transmiti stari altora?



Mirandolina 05/12/2009 01:58


Multumesc mult pentru comentariu, Ioan.
Si eu gandesc, si e bine cunoscut, cum spui si tu, ca o mare parte din comunicare este partea non-verbala. Insa aici, vorbeam de cuvantul scris.

Si nu stiu cum am scris de s-a inteles ca vin cu Dex-ul. Doar descriam o ipoteza, nu era nicidecum o scena:) Nu vin la nimeni cu dex-ul. Prefer sa plec :))

Intrebarea ta. Nu scriu real ca sa transmit stari. Eu scriu, pentru ca asa exist. E un act esential pentru a trai, ca a respira, a dormi, a manca. Deci scriu pur si simplu. Nu cu o intentie.
Inteleg, din spusele altora, ca transmit starile. Si inteleg, tot din spusele altora, ca nu sunt intotdeauna usor de dus, acele stari. De aceea indemnam la schimbarea canalului, in cazul in care
cineva simte ca nu suporta...