La Baku, la fel ca'n Dudesti, masculul e mascul

Publié le par Mirandolina

Se duce totul de rapa. Nici lucrurile serioase nu mai sunt serioase.

Nu sunt un mare fan al retelelor sociale, sau in fine, hai sa nu fiu radicala. Ca sa detaliez, ele sunt bune, daca le iei pe bucati (bucatile lor bune). Gandesc asa poate si pentru ca am o anumita blazare in fata internetului si interactiunii umane pe internet, din cauza istoriei mele personale :) (recunosc) :P

Ma rog, am recunoscut utilitatea LinkedIn-ului, fie si numai ca loc de organizare al agendei profesionale, sau ca vitrina, care confera trasabilitate individului pe internet.
In schimb, cu Facebook-ul am avut mult mai multe reticente. Am ajuns acolo oarecum constransa (cei de la partid isi facusera grup si trebuia sa fiu acolo), nu mi-a placut, nu l-am folosit decat pentru grup... pana cand... pana cand m-a cucerit, prin ceva extrem de concret: mi-am descoperit intr-o seara aproape 10 colegi de facultate din Franta, care acum sunt imprastiati in toate colturile Hexagonului. Avantajul de a-i descoperi pe Facebook, spre deosebire de a gasi o simpla adresa de email, este ca poti vedea in timp real cine e, ce face, ce ii place, si fara ca omul in cauza sa faca efortul de a-ti rezuma ultimii 10-15 ani povestind pe email. Da, din punctul asta de vedere, recunosc utilitatea Facebook-ului. Mai sunt cateva alte calitati ale FB, nu le mai detaliez aici, nu asta era subiectul despre care vroiam sa scriu.

Vroiam sa scriu cum se duce naibii si o retea profesionala, ca deh, oamenii sunt oameni. Dupa ce ma inscrisesem pe colegi.ro, pentru a-mi regasi eventuali colegi de scoala generala si liceu, si incepusem sa primesc tot felul de cereri de prietenie din partea unor distrusi care cauta relatii pe net (pentru ca Neogen, neavand nimic mai bun de facut, si-a unificat platformele, in asa fel incat, daca ai cont pe colegi.ro, te gasesti automat inscris si pe celelalte site-uri ale lor, printre care noidoi, sau asa ceva, sinistru), si in fine, dupa ce ma enervasem ca ma inoportunau tot felul de masculi gen fante de Dudesti care poseda 2 neuroni stingheri si cu aceia isi cauta prietene pe net, credeam ca am scapat.
Ei bine, nu! Si "lovitura" a venit de unde nu ma asteptam.



Ca sa va explic... Nu-l cunosc pe nenea asta, iar din profilul lui am inteles ca e din Baku, Azerbaidjan, cu un traseu un pic straniu. Un pic straniu e putin spus...
Si oricum, una peste alta, chiar nu vreau sa fiu acostata, nici pe net, nici in real....
Nu vreau email-uri din acestea de la necunoscuti (cu atat mai mult cu cat LinkedIn e o retea profesionala, cu pretentii-- acolo ma astept la email-uri de la necunoscuti cu intentii de colaborare, sau altele, dar oricum, profesionale), asa cum nu vreau sa fiu fluierata cand trec pe strada.
Se aude acolo, la Baku?
Uf.


Publié dans triste

Commenter cet article