New York-ul meu

Cand am ajuns la NYC, in martie 2000, turnurile gemene erau la locul lor, iar eu, in general, nu vedeam orasul.

Oarba si insensibila la mediul inconjurator, New York-ul meu era construit din alte emotii, exista in alte coordonate decat cele reale.

Destul de anti americana in acel timp (gratie educatiei mele franceze), New York nu ar fi fost destinatia mea ideala de vacanta. Dar nu era vacanta, desi era o calatorie extrem de personala, nu era destinatie, desi era aleasa. Era povestea povestilor.

Abia dupa 48 de ore de cand eram in acel oras, am deschis ochii si asupra orasului, dupa ce m-am dezmeticit din betia sentimentelor, iar orasul m-a izbit in plina fata, brutal, surprinzator. Abia dupa 48 de ore m-am indragostit iremediabil (si) de oras. Abia atunci am inceput sa gandesc ca nu stiu cum am putut trai fara acel oras pana la acea varsta;)
Desi, daca m-ar fi calcat masina atunci, ma declarasem implinita si fericita.





Mai multe fotografii aveti in albumul de pe coloana din dreapta.