Concentratie mare de marlani pe metru patrat
Preambul: nu am obiceiul sa fac comparatii. Imi iubesc tara si sunt mandra ca fac parte din ea. Insa imi selectez foarte bine prietenii si oamenii cu care consimt sa-mi "pierd" timpul, si cateodata mi se intampla sa uit cam cum e restul populatiei, si cum e repartitia marlanilor in populatia acestei tari. Ei bine, si cand ma astept mai putin, cand mi-e lumea mai draga, adevarul ma plesneste in plina figura, ca un bici care sfichiuie necrutator.
Am coborat in dupa-amiaza asta, dupa o zi si jumatate de hibernare, sa-mi deszapezesc masina. Nu ca vroiam sa plec undeva cu ea, dar trebuia sa fac asta, si mai bine asa, de voie, decat pe graba, de nevoie. Sunt utilata, inca de acum cativa ani, cand pe 3 ianuarie ne-am trezit ingropati intre zapezile eterne. Am tot ce-mi trebuie in portbagaj, raclete, faras, maturica, lopata, paturi, etc. (Am chiar si mai multe: compresor, tot felul de spray-uri, in fine, doua lazi pline cu chestii utile unei masini. Chestie care o face sa exclame pe prietena mea cea mai buna ca am prea multe lucruri, da' uite ce bune sunt cand iti trebuie!)
Am coborat infofolita bine si imbracata de scandal, sa dau zapada. Masina mea era, asa cum ma si asteptam, ingropata in zapezi, si blocata in spate de un mare mal, inalt cam de 60 de cm, si lat, care provenea din cum impinsesera zapada de pe sosea cu plugurile. Ok, m-am pus pe treaba. In stanga si in dreapta masinii mele, doua masini, deszapezite, ele. Am fost extrem de atenta, cand curat masina, si cand dau zapada, sa o arunc pe strada, unde trec masini si se topeste, si sa nu o dau pe masinile lor. Si din respect, si din ideea "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face". Ei bine, in ciuda grijii mele, a iesit cam dupa 15-20 de minute un nene urlator pe o fereastra de la etajul cinci, si ma apostrofa tipand de acolo, sa nu dau zapada pe masina lui, sub rotile lui. Ii zic politicos: "Va rog sa va uitati ca nu fac asta." Nu vroia sa auda nimic, oricum nu avea unghi sa vada de unde era, dar urla in virtutea inertiei. Probabil el asa ar fi facut, si probabil ca asta-si inchipuia ca ar face si altii. M-am enervat cumplit, mai ales ca avusesem grija, si ca era absolut nejustificata scena lui. Si continua sa urle. L-am rugat sa coboare, sa verifice. Continua sa zbiere. De la inaltimea respectiva, fara sa tina cont de adevar, si fara sa vada nimic. Si totul a culminat cu: "Si nu va mai lasati masina aici, ca nu stati aici!" I-auzi, frate! Unu la mana ca stau aici, dar chiar daca nu stateam aici, atata timp cat sunt pe un loc public, care e problema????
Ma iertati, dragii mei, dar cu tot respectul va spun, o asemenea scena nu se poate intampla in Franta. In Franta, dimpotriva, oamenii s-ar fi oprit, ar fi venit sa ma ajute. N-am nici o pretentie la asta aici, m-am obisnuit sa ma descurc singura, stiu sa fac fata la greu, am plecat in desert, unde m-am confruntat cu multe chestii grele fizic, si am o limita de rezistenta mare. Am condus mii de kilometri singura ca sofer, stiu sa ies din multe incurcaturi si am si rezistenta fizica, in ciuda aparentei mele delicate si feminine. Nu asteptam nimic si nu am pretentia sa vina sa ma ajute (desi, repet, in Franta asa s-ar fi intamplat), dar, fratele meu, lasa-ma-n pace, lasa-ma sa-mi fac treaba, nu urla ca boul cand nici nu vezi ce fac. M-am enervat foarte foarte tare.
Evident ca nenea urlatorul a coborat la un moment dat sa verifice ce fac. Nu mi-a vorbit. Nu s-a scuzat, desi constatase ca nu am dat nici un gram de zapada sub pretioasa lui masina. Prototipul marlanul carpatin, care mi-as dori sa dispara de pe fata pamantului. Nu ne mai facem bine. Suntem cainosi, nu oameni. Nu ne respectam aproapele, cred ca asta m-a durut cel mai rau la intoarcerea in Romania, sa-mi dau seama ca nu contez pentru cel de langa mine, cum e in tari normale la cap, unde conteaza aproapele tau, indiferent ca e un pur necunoscut.
Fraternitate? Ospitalitatea romaneasca? Vorbe goale. Mituri, legende, cu care invatamantul socialist (si mai tarziu, urmasul invatamantului socialist), ne-au impuiat capul. Romanii nu-s un popor primitor, deloc. Romanii nu-s un popor deschis la minte. Romanii sunt rai, invidiosi, haini, nedrepti, mitocani. Intr-o proportie destul de mare. Va dau eu exemplu de tone de intamplari in care m-am simtit ajutata de oameni perfect straini, in tari perfect straine de mine, si fara sa astepte nimic. Va dau eu tone de exemple de situatii in care oamenii m-au tratat fratern, cu omenie.
Va rog sa nu luati asta ca o dovada de ne-patriotism. N-aveti argumente... Painea si sarea sunt dovada de omenie si de ospitalitate? Paine, sare, si cazmaua in moalele capului! Sa moara capra vecinului! Salbaticie si primitivism.
p.s. ca uitasem, de revolta, cand am scris, sa completez "tabloul". In timp ce nenea urlatorul ma enervase deja si eu dadeam mai abitir zapada, a trecut o masina, VW Polo sau asa ceva, a carei portiera s-a deschis in dreptul meu. Niste masculi carpatini incercau sa ma agate, in timp ce eu dadeam zapada. Suntem buni, ma! Si daca n-am fi asa, am trebui inventati, vorba poetului...